Se majorează cu 7.800 numărul de posturi în învățământul preuniversitar
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat în debutul ședinței de guvern de astăzi, 4 septembrie, că majorează cu 7.800 numărul de posturi în învățământul preuniversitar de stat. „Creșterea este necesară pentru a asigura dreptul la educație și integrarea unui număr tot mai mare de copii cu cerințe speciale în învățământul de masă", a declarat Ciolacu.
Proiectul de Hotărâre de Guvern (HG) aflat astăzi pe masa Executivului precizează că inspectoratele școlare au cerut Ministerului Educației să suplimenteze numărul de posturi didactice și didactice auxiliare din școli cu 7.800. Posturile sunt dedicate noilor profesori care ar urma să predea la cele peste 2.500 de noi clase formate în școli, sunt pentru profesorii de sprijin pentru copiii cu Cerințe Educaționale Speciale (CES) trecuți de la învățământul special la învățământul de masă, pentru mediatori școlari care să intervină în zonele cu abandon școlar ridicat și pentru informaticieni care să se ocupe de noile laboratoare smart contractate de școli prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Proiect de HG mai prevede că Inspectoratele școlare județene vor primi peste 80 de posturi noi pentru „persoane cu competențe digitale avansate" care ar urma să gestioneze baze cu date primite de la școli, să monitorizeze reforme din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și să se pregătească pentru standardizarea examenelor din anul școlar 2027-2028.
Mai exact, numărul de posturi prevăzut de HG 731/2024 va fi mărit cu 7.884, dintre care 84 sunt în inspectoratele școlare, iar restul de 7.800 – în școli și pentru alte servicii din învățământul preuniversitar.
de pe realitateaoltului.ro
No comments