VIDEO/ 14 victime pe Drumul Expres în Olt- pompierii, poliția, ambulanța, jandarmii și medicina legală au exersat intervenția rapidă

Drumul Expres Craiova-Pitești a fost împânzit astăzi în județul Olt de forțe de intervenție. Un exercițiu privind intervenția rapidă la un accident soldat cu 14 victime a testat pregătirea ISU Olt, dar și a efectivelor de poliție, jandarmerie, ambulanță și medicină legală.

În cursul zilei de vineri, 27.09.2022, în cadrul unui exercițiu desfășurat pe drumul expres, km 56, a fost testat planul roșu de intervenție.
,,Conform scenariului, în urma unui accident rutier produs între o autocisternă încărcată cu clor, un microbuz și un autoturism, rezultă un număr de 14 victime , dintre care patru persoane sunt încarcerate, două fiind în stop cardio-respirator, iar restul victimelor prezentând diverse traumatisme. Având în vedere numărul mare de victime, la nivelul judeţului Olt s-a activat planul roşu de intervenţie. La locul evenimentului s-au deplasat șapte echipaje de prim ajutor din cadrul SMURD Olt, autospeciala pentru transport personal şi victime multiple, autospeciala pentru descarcerare, cu punctul medical avansat, punctul de comandă mobil, dar și mai multe autospeciale de stingere și pentru primă intervenție.
De asemenea, la locul evenimentului au acționat echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Olt, Inspectoratului de Poliție Olt, Inspectoratului de Jandarmi Olt și Serviciul de Medicină Legală Olt. Victimele implicate în accident au fost extrase din autoturismele avariate, s-a executat triajul acestora de către medicul SJA și au fost transportate către punctul medical avansat. În urma triajului, directorul de salvări medicale, stabilește ca victimele să fie transportate la spitalele Craiova, Slatina și Caracal.,, explică reprezentanții ISU Olt scenariul intervenției .

Astfel de exerciții, organizate periodic, au scopul principal asigurarea unui răspuns coordonat în cazul producerii unor accidente rutiere cu victime multiple.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list