Bugetul pentru Oltenia, epuizat în… 80 de secunde. 6640 de olteni au accesat finanțare pentru panouri fotovoltaice în judeţele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea

Astăzi, 7 octombrie, ora10.00, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Sud-Vest- judeţele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea. S-au înscris 6.640 de cereri. Fondurile alocate s-au epuizat în doar 1 minut și 20 de secunde.

Locuitorii județului Olt, alături de cei ai județelor Dolj, Gorj, Mehedinți și Vâlcea, au avut astăzi al dispoziție fix 80 de secunde pentru a-și depune dosarele în vederea finanțării de panouri fotovoltaice prin AFM, bugetul de 199.200.000 lei alocat Regiunii S-V Oltenia fiind epuizat. Au reușit să-și înscrie dosarele 6.640 de persoane.
"Până astăzi, inclusiv, s-au înscris peste 58.000 de persoane fizice care vor avea oportunitatea de a beneficia de o finanțare substanțială de până la 30.000 de lei pentru finanțarea instalaţiilor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, ce vor fi instalate împreună cu panourile fotovoltaice. Astfel, suntem tot mai aproape de a ne atinge scopul, acela de a asigura resursele necesare pentru a sprijini implementarea sistemelor de panouri fotovoltaice în aproximativ 67.000 de gospodării care își vor reduce costul facturii la energie electrică și care vor utiliza energie verde", a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian NECULAESCU.
Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.
Marți, 8 octombrie, locuitorii din regiunea Vest, care include județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, vor avea posibilitatea de a se înscrie în program. Aceasta va fi ultima sesiune dedicată persoanelor fizice.


de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list