O nouă serie de elevi din Olt a vizitat Parlamentul. Ghid a fost senatoarea Siminica Mirea
Cea mai impozantă clădire din România, cu 1000 de camere, Palatul Parlamentului, cunoscut și sub numele de Casa Poporului, este și cea mai mare clădire administrativă din lume, după Marea Moschee din Mecca. Aceasta a fost vizitată ieri de un grup de elevi de la Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu", Slatina.
Ghidați chiar de către un senator, elevi și cadre didactice de la Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu", Slatina, curioși să descopere locul unde se iau decizii importante pentru viitorul lor, au vizitat ieri Palatul Parlamentului.
,,Am fost impresionată de întrebările lor sincere și de dorința de a înțelege ce înseamnă responsabilitatea publică. Le-am povestit despre munca noastră și le-am transmis cât de importantă este implicarea lor pentru comunitățile din care fac parte. Mă bucur să văd că generația tânără e dornică să învețe și să fie activă. Viitorul lor e și viitorul nostru!,, a transmis senatoarea de Olt Siminica Mirea.
Aceste vizite ale elevilor din județul Olt au devenit o obișnuință pentru parlamentarul oltean care, cu bunăvoință, îi însoțește pe copii și le răspunde la întrebări.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments