Pensiile vor crește cu 12% anul viitor

Pensiile vor crește substanțial peste rata inflației, începând cu anul viitor. Anunțul a fost făcut de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, la o televiziune națională.

Ministrul Investițiilor spune că pachetul legat de pensii, salarii, carduri și vouchere cu ajutoare pentru populație va fi discutat după alegeri, în luna decembrie, toate măsurile urmând să fie trecute într-o „Ordonanță Trenuleț".

„La creșterea puterii de cumpărare. O să vedeți, cresc și pensiile cu 12%. Inflația va fi de 3,7-4% la final. Pensiile vor crește peste inflație. La salarii, la fel. Trebuie să creștem ponderat, adică sub ceea ce înseamnmă economia, să nu crești mai mult decât a crescut economia pentru că asta înseamnă că te împrumuți. Dacă economia crește nominal cu 10%, tu crești cu 5 sau cu 7 la sută și atunci ai creștere a puterii de cumpărare dar e și sustenabil", a răspuns Câciu.


de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list