Soți din Slatina, decedați într-un accident la Orlești. Femeia era asistentă medicală la Spitalul Județean

Doi soți din Slatina și-au pierdut viața aseară, în jurul orei 23:50, pe DN 64, în afara localității Orlești, județul Vâlcea, după ce mașina lor a fost lovită de un alt autoturism care circula din sens invers. Bărbatul avea 56 de ani, iar soția sa, care se afla pe bancheta din spate, 52 de ani.Femeia lucra ca asistentă medicală la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Două persoane au decedat şi alte două au fost rănite, aseară, în urma coliziunii a două autoturisme, pe DN 64, în localitatea Orleşti. Echipajele de intervenţie sosite la faţa locului au găsit toate cele patru victime încarcerate, două dintre ele fiind în stop cardio-respirator.

„Două victime au fost predate conştiente, iar celelalte două inconştiente, aflate în stop cardio-respirator. Cele două victime conştiente au fost transportate la UPU Vâlcea, în timp ce, pentru celelalte două victime, echipajul SAJ împreună cu forţele ISU au efectuat manevre de resuscitare la faţa locului. Din nefericire, cele două victime inconştiente, un bărbat şi o femeie, nu au răspuns manevrelor de resuscitare şi au fost declarate decedate", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.

„Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 37 de ani din localitatea Olanu, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar, fiind condus de un bărbat de 56 de ani din localitatea Slatina, județul Olt. În urma coliziunii, din nefericire, bărbatul de 56 de ani, precum și o femeie de 52 de ani care se afla în interiorul aceluiași autoturism, pe bancheta din spate, au decedat. De asemenea, în urma impactului, conducătorul auto în vârstă de 37 de ani, împreună cu o altă persoană care se afla în cel de-al doilea autoturism, respectiv o femeie de 46 de ani din județul Olt, au fost răniți ușor. Aceștia au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate", arată IPJ Vâlcea.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list