CSM Slatina a jucat bine dar a pierdut meciul cu Universitatea Craiova

Handbalistele slătinene nu au reușit victoria nici în duelul, pe terenu propriu, cu CSM Universitatea Craiova, conytând pentru etapa cu numărul 14 al Ligii Florilor. Jucătoarele antrenate Attila Horvat a jucat excellent în prima repriză, dar au cedat în repriza secundă permițând craiovencelor să-și adjudece cea de a treia victorie consecutive. La finalul timpului regulamentar, tabela de marcaj a arătat victoria echipei oaspete cu scorul de 31 la 27.

Echipa slătineană a intrat pe teren decisă să dea tot ce poate pentru a obține victoria în duelul Oltenie  cu CSM Universitatea Craiova din Liga Florilor. Primele care au înscris au fost jucătoarele craiovence. Ele s-au aflat la conducere doar câteva secunde pentru că jucătoarele gazdă au egalat la scurt timp și, în urma unui joc excellent, el s-au menținut la cârma jocului până la finalul primei reprize. Deși, în mintul 27ale meciului, handbalistele slătinene concuceau cu paytru goluri, pe fondul mai multor greșeli la finalul primei reprize, ele au intrat la vestiare doar cu un avantaj minim:15-14.

Pauza nu a fos tde bun augur pentru jucătoarele lui Attila Horvat. La revenirea pe teren, ele nu au mai avut același joc bun și au cedat în fața mult mai titratelor și experimentatelor adversare care au preluat repede conducerea. Deși au făcut eforturi însemnate pentru a juca de la egal la egal în mare parte a reprizei secunde, handbalistele slătinene au greșit mult pe fialul meciului și au permis adversarelor să se desprindă și să-și adjudece victoria cu scorul de 31 la 27. Scorula adus bucurie în tabăra echipei craiovene care își trece în cont a treia victorie consecutivă. Nu la fel stau luctrurile în cadrul echipei CSM Slatina care continuă să ocupe penultimul loc în clasamentul Ligii Florilor, spre disperarea antrenorului Attila Horvath, a cărui răbdare față de propriile jucătoare pare să fi ajuns la limită .

În urma acestui rezultat. CSM slatina continuă să se claseze pe penultimul loc în Liga Florilor în timp ce Universitatea Craiova  se apropie de locurile care dus spre competițiile europene. În etapa viitoare, slătinencele vor face deplasarea la București pentru meciul cu CSM, în timp ce Universitatea va întâlni, pe teren propriu, Măgura Cisnădie.



de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list