Tânăr urmărit penal pentru că s-a urcat beat la volan
Un tânăr șofer din Corabia s-a ales cu dosar penal. El a fost oprit de polițiști la un control de rutină, iar mirosul de alcool emanat de acesta i-a determinat pe oamenii legii să-l testeze cu etilotestul. Aparatul a indicat un nivel ridicat: 0,86mg/l alcool pur în aerul expirat.
,,La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia au oprit pentru control, pe strada Pădurii, din comuna Urzica, o autoutilitară condusă de un tânăr de 29 de ani, din localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la Spitalul orășenesc Corabia pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt." au transmis reprezentații IPJ Olt.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments