Razie de amploare în Slatina și împrejurimi

Polițiștii Poliției municipiului Slatina au organizat o acțiune tip „razie", cu efective mărite, în municipiul Slatina și comunele limitrofe. Scopul acestei acțiuni de amploare a vizat asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, dar și a traficului și consumului de substanțe psihoactive.

,,În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.

Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă, în baruri și în zona societăților cu profil de săli de jocuri de noroc și pariuri sportive, precum și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

În cadrul activităților desfășurate, pentru abaterile constatate, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei.

Ca măsură complementară a abaterilor constatate la regimul economic, polițiștii au dispus confiscarea a 1.800 de lei, sumă de bani nejustificată de către operatorii economici.

Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au scos din trafic 7 conducători auto care reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, au retras 6 certificate de înmatriculare ale unor autovehicule care nu îndeplineau condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice și 4 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare alea unor autovehicule care nu dețineau o poliță RCA valabilă.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, iar scopul acestora nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a preveni orice eveniment negativ, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.", au transmis reprezentanții IPJ Olt.



de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list