VIDEO Incendiu puternic la o gospodărie din Slatina
O familie din Slatina s-a trezit, în această dimineață, alertați de vecini că le-a luat foc bucătăria de vară, aflată în apropierea casei de locuit. Pompierii chemați la fața locului au reușit să le salveze o mare parte din casă, după ce focul, care a distrus anexa gospodărească, s-a extins la locuință.
Pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit în această dimineață, pe o stradă din municipiul Slatina, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească și propagat la acoperișul casei aflate în imediata apropiere.
În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără și degajări mari de fum, cu pericol de propagare la întreaga locuință.
Intervenția prompt a pompierii care au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, concomitent cu protejarea casei de locuit, a redus considerabil pagubele ce puteau fi produse de incendiu.
În urma incendiului a ars, în integralitate anexa gospodărească, cu suprafața de circa 30 de metri pătrați, bunurile din interiorul acesteia și dar și circa 20 de metri din acoperișul casei din preajmă.
Pompierii au stabilit, în urma verificărilor făcute, drept cauză probabilă a producerii incendiul un scurtcircuit electric, produs la un frigider lăsat în funcțiune în anexa gospodărească..
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments