,,Blocul Medicală” din cadrul SJU Slatina, o clădire modernă, cu dotări de top

Clădirea ,,Blocul Medicală" a fost transformată radical în urma unei investiții de 18 milioane de lei, fonduri asigurate de CJ Olt. Acest proiect este parte a procesului de transformare a unității medicale într-un spital modern, care să ofere cele mai bune servicii medicale și condiții hoteliere tuturor cetățenilor județului Olt.

,,Astăzi este un imobil modern, cu saloane și paturi noi, aparatură performantă și cadre medicale pregătite.

Consiliul Județean Olt a investit 18 milioane de lei, fonduri din bugetul propriu, pentru renovarea și modernizarea „Blocului Medicală", acest proiect finalizat fiind parte din amplul proces de transformare a unității medicale într-un spital modern, care să ofere cele mai bune servicii medicale și condiții hoteliere tuturor cetățenilor județului Olt." a transmis conducerea Spitalului Județean de Urgență Slatina.

Într-un clip video care însoțește anunțul de finalizare a reabilitării și modernizării Blocului Medicală, dr. Camelia Popescu, medic specialist, specialitatea medicină internă, vorbește despre specificul Secției Medicină Internă a Spitalului Județean de Urgență Slatina și patologiile care se pot trata cu succes aici.

„Este o secție complexă care are ca și secție principală Secția de Medicină internă și cele două compartimente Hematologie și Reumatologie, încât putem să spunem că suntem o echipă multidisciplinară. Diagnosticarea și supravegherea și tratamentul unei palete foarte largi de patologii, pornind de la patologii respiratorii, cardiace, digestive, osteoarticulare, renale, încât frecvente sunt insuficiențele respiratorii, insuficiențele cardiace, care atrag după sine alte boli ale inimii, hipertensiune arterială, fibrilație, cardiopatie ischemică cronică, boli digestive, ulcere, gastrite, diagnosticăm cancere digestive, boli hepatice, ciroză hepatică, hepatite intestinale, sindrome de intestin iritabil, boli renale, osteoarticulare. " susține medicul.

Dr. Camelia Popescu susține că a rămas impresionată când a venit și a văzut că fiecare pat dispune de posibilitatea de oxigenoterapie.

,,Spitalul dispune de tratamente pentru majoritatea bolilor. Eu am fost încântată când am ajuns prima dată aici și am văzut posibilitățile terapeutice ale acestui spital. Se stă mult mai bine decât alte unități medicale, acolo unde eu mi-am desfășurat  rezidențiatul", mai afirmă dr. Camelia Popescu



de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list