Bombă cu focosul activ, descoperită la Perieți

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab" al județului Olt a intervenit, în această după-amiază, în comuna Perieți, pentru asanarea unui proiect neexplodat. Acesta avea focosul activ

Pe timpul executării unor lucrări agricole la Perieți, un cetățean a dat peste un proiectil.

,,Specialiștii pirotehnicieni au identificat, ridicat, transportat și depozitat, în vederea distrugerii, o bombă de aruncător, calibrul 82 de milimetri, provenit, cel mai probabil, din Al Doilea Război Mondial. Proiectilul avea focosul activ, era tras prin gura de foc și neexplodat. Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab" al județului Olt reaminteşte cetăţenilor faptul că, în cazul descoperirii elementelor de muniţie trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic.,, anunță ISU Olt

Specialiștii mai atenționează și asupra faptului că se interzic:

– ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în încăperi sau locuinţe;
– comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
– lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
– introducerea muniţiilor în foc;
– topirea elementelor metalice ale muniţiilor;
– tăierea muniţiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
– folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
– demontarea focoaselor sau a altor elemente componente;
– folosirea, pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente din componenţa acestora.



de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list