Liceenii de la ,,Ioniță Asan” din Caracal, învață să devină cetățeni europeni printr-un proiect cu finanțare comunitară
Liceul Teoretic ,, Ioniță Asan'' din Caracal a demarat implementarea proiectului We are European Citizens, în cadrul programului Erasmus +, inițiativa Jean Monnet – ,, Cunoașterea Uniunii Europene". În cadrul acțiunilor numeroase ce vor avea loc până în 2027 sunt implicate 20 de cadre didactice și 200 de elevi. Scopul proiectului este de a promova, în rândul tinerilor și nu numai, informații legate de intituțiile europene, rolul și obiectivele acestora, dar și conceptul de cetățenie activă.
,,În contextul actual, dat de conflictele internaționale din apropierea țării noastre, de creșterea pericolului revenirii mișcărilor extremiste atât în România cât și în Europa și al întoarcerii la naționalismul exacerbat, care nu de puține ori a fost dăunător, este necesar ca educația noilor generații să se facă punându-se accent pe valorile democratice, pe respect, cetățenie activă, toleranță, solidaritate, valori care sunt promovate și de Uniunea Europeană.
Pe lângă acumularea de cunoștințe de către elevi și dezvoltarea competențelor, este tot mai important ca ei să-și dezvolte un tip de atitudine care să asigure atât în prezent cât și pe viitor menținerea democrației și respectul față de ceilalți. Școlile pot să contribuie la acest lucru prin implicarea elevilor în diferite proiecte naționale și europene, dintre care, de o foarte mare importanță sunt proiectele finanțate de Comisia Europeană prin programul Erasmus plus.", justifică profesoarea Florina Bățăgui necesitate implementării de către Liceul Teoretic ,,Ioniță Asan" din Caracal a proiectului We are European Citizens, în cadrul programului Erasmus +, inițiativa Jean Monnet – ,, Cunoașterea Uniunii Europene".
Proiectul a debutat în noiembrie anul trecut și se va desfășura pe durata a trei ani. În cadrul lui sunt implicați 20 de profesori și 200 de elevi.Inițiatorii își propun, prin implementarea acestui proiect o serie de obiective. Printre obiectivele urmărite se numără: însușirea conceptului de cetățenie europeană și de cetățenie activă; promovarea metodelor inovative în procesul de predare-învățare-formare; creșterea gradului de integrare a copiilor proveniți din medii defavorizate; creșterea autonomiei în rândul elevilor și a încrederii în forțele proprii pentru a urma un parcurs școlar și profesional care presupune mobilitate în cadrul UE;o mai bună cunoaștere a UE în rândul elevilor , profesorilor și părinților; creșterea gradului de constientizare în rândul elevilor, profesorilor și părinților în ceea ce privește importanța acestei organizații în viața noastr;îmbunătățirea abilităților de comunicare și de comunicare în limbi străine dar și dezvoltarea competențelor digitale.
În cadrul proiectului au loc o serie de activități precum susținerea de cursuri pe tema Uniunii Europene, în care elevii să afle mai multe informații despre teme precum: Apariția și extinderea UE, Tratate si extindere, legislație, Instituțiile U.E si rolul fiecăreia, elemente de cultură si civilizație din fiecare stat membru, Cetățenia europeană- drepturi si responsabilități, Proiecte si fonduri europene, Piața muncii, studii, migrație si călătorii în cadrul Europei Unite, Impactul UE asupra vieții cotidiene- avantajele integrării României.
,,Pentru atingerea obiectivelor propuse, metodele utilizate sunt predominant moderne, inovative, încercându-se cât mai mult posibil să se pună accent pe mijloacele digitale, dar și pe alte metode activ-participative chiar și fără a recurge la tehnologie, personale legate de alte state din U.E.
O altă activitate importantă este Clubul elevilor si profesorilor, în cadrul căruia elevilor le revine un rol important în alegerea metodelor și a temelor.
Elevii îndrumați de profesori fac cercetări si prezentări pe diferite domenii legate de U.E , realizează colaje, postere, scurte filme și scenete,concursuri și jocuri pe aceste teme.
În vederea unei mai bune cunoașteri a ceea ce este Uniunea Europeană și a percepției acestei organizații în rândul europenilor din alte state, se desfășoară în paralel și o colaborare cu școli din străinătate pe platforma E-twinning." ne-a declarat Florina Bățăgui.
Aceasta a preiczat că ..rezultatul cercetărilor și produsele realizate în cadrul orelor de curs și la Clubul elevilor, sunt diseminate printr-o revista bianuală a școlii, în care elevii publică articole în engleză, franceză, română, ceea ce îi ajută în orientarea profesională și în dezvoltarea competențelor lingvistice.
La sfârșitul primului an al proiectului, se va organiza o vizită de studiu la București la Institutul European, iar în 2026 este prevăzută o excursie la Bruxelles unde vor fi vizitate Comisia Europeană și Parlamentul European."
În aceste activități, inițiatorii și mai propun să implice cât mai mulți elevi și profesori în desfășurarea unor evenimente dedicate Zilelor Erasmus și Zilei Europei Unite, iar la sfârșitul proiectului să organizeze un simpozion la care să participe elevi și profesori din oraș, autorități locale și regionale.
Toate aceste activități și evenimente ce vor fi organizate în cadrul proiectului vor fi făcute cunoscute pentru publicul larg prin accesarea site-ului proiectului https://weareeuropeancitizens.com/ , unde pot fi găsite și materiale de predare utile în cadrul orelor de istorie, geografie, limbi străine și ore de orientare și consiliere.
,,Astfel, ne dorim ca elevii noștri să fie cât mai mult implicați în organizarea activităților și să învețe ce înseamnă Uniunea Europeană și mai ales ce înseamnă să fii cetățean european cu drepturi și responsabilități. Credem că ei trebuie să fie conștienți că un viitor mai bun este acela în care valorile europene sunt respectate, pentru că doar în felul acesta pot fi păstrate demnitatea umana , securitatea națională și individuală cât și drepturile la care ținem cu toții foarte mult." a mai transmis Florina Bățăgui.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments