Regal folcloric la Corabia. Nume de marcă ale muzicii populare vor susține recitaluri
Iunitorii de folclor vor putea lua parte la un regal folcloric, Acesta va fi găzduit sâmbătă, de Casa de Cultură din oraș, cu prilejul lansării volumului ,,Aș face un târg cu viața" al solistei Carmen Budulan. Alături de aceasta, vor susține recitaluri mai mulți artiști de marcă.
,,Sâmbătă, 12 aprilie, cu începere de la ora 18,00 publicul iubitor de muzică populară este invitat la un regal folcloric prilejuit de lansarea albumului „Aș face un târg cu viața" al îndrăgitei artiste Carmen Budulan, membru al Ansamblului „Doina Oltului". Spectacolul va fi găzduit de Casa de Cultură Corabia.
Printre invitații interpretei Carmen Budulan se numără mari artiști ai folclorului românesc, precum Constantin Enceanu, Loredana Streche, Neta Soare, Constantin Măgureanu, Rodica Mitran, Violeta Constantin, Ionela Stăncioi Belu și Adrian Belu, Florin Grigore, Grupul „Mândruțele de la Olt" și dansatorii Ansamblului „Doina Oltului".
Intrarea este liberă." a transmis Primăria Corabia pe pagina de socializare.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments