Sute de olteni, angajați prin intermediul AJOFM Olt
În primele trei luni ale anului 2025, urmare a serviciilor şi măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, 803 persoane au fost încadrate în muncă. Dintre aceștia, 481 au peste 45 de ani, 102 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 94 au între 25 și 35 de ani, iar 126 sunt tineri sub 25 de ani.
Majoritatea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă de la începutul anului provin din mediul rural. Potrivit AJOFM Olt 354 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 449 persoane sunt din mediul rural.
,,Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă, arată că cele mai multe au studii liceale si postliceale(366), urmate de cele cu studii profesionale(187), fara studii si cu studii gimnaziale(177), 47 fiind cu studii universitare.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Olt în primele trei luni ale anului 2025, 417 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Olt.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Astfel, în primele trei luni ale anului 2025, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 2.555 persoane.", au transmis reprezentanții AJOFM Olt
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments